BOMBERG BOLT-68 LOOP

Pret special Pret 5.900,00 lei Pret normal

Taxe incluse.

Ediția limitată  “LOOP” este rezultatul cel mai recent al colaborării dintre distribuitorul Albini Prassa, atelierul Șezi din Albă Iulia și marca de ceasuri elvețiene BOMBERG. Deja clasicul model BOLT-68 al producătorului elvețian apare, pentru prima dată, într-o ediție limitată de inspirație folclorică și antropologie românească.

“LOOP” transcede arealul lingvistic al limbilor engleză și română și le păstrează sensul ambelor într-o construcție care poate fi interpretată atât ca onomatopee, sunet puternic, jucăușă, cât și în sensul în limba engleză acela de structură repetitivă, în cerc, în care începutul se unește cu sfârșitul, dar și a cuvântului în română “lup”, animalul sălbatic care are o încărcătură imaginară și simbolică puternică în folclorul românesc. Toate acestea, împreună dar și separat dau denumirea modelului “LOOP”. Designul cadranului invită la o dublă abordare din două perspective diferite, radical opuse și mereu complementare, care permite interpretarea grafică din două poziții, aceea a capului de lup, dar și un chip de femeie. Este o lucrare a designerilor de la Șezi care povestesc despre ideea de la care au pornit și cum au finalizat modelul BOMBERG BOLT-68 LOOP.

LUPUL PARE ATÂT UN ELEMENT GRAFIC BAZAL, CÂT ȘI UN MOTIV-CONCEPT AL DESIGN-ULUI VOSTRU, CUM AȚI ALES LUPUL, DE CE LUP?
Octavia Lois / Șezi: “În complexul cultural transcaucazian prezența lupului este dată, pe lângă altele, și de măștile integrate unor personaje care participă la procesiuni rituale. Pe lângă prestigiul mitologic al acestui animal, puritatea geometrică a formei și simplitatea extremă a liniilor au contribuit la păstrarea personajului în prim planul imaginației populare. Lupul face parte dintr-o realitate simbolică. El face legătura cu văzduhul, fiind stăpân peste pădure. Lupul are legătură cu pământul în care se afundă memoria mitică, fiind animalul cel mai de temut, dar și cel mai admirat din pădure. Capul de lup este ca o icoană în câmpul imaginativ. Individualitatea animalului vânător-războinic este considerată magică.”

LUPUL ȘI FEMINITATE, OPUSUL, ÎMPREUNĂ ȘI SEPARAT.Dualitatea lui cu un personaj feminin reprezintă echilibrul. În tradiția populară există un așa numit „calendar al lupului”, după cum ne arată studiile lui Ion Ghinoiu, care prezintă ciclurile terestre și cosmice. A găsi echilibrul, a „ține lupul sub control”, înseamnă a evita zilele rele. Lupul poate fi întâlnit și în basmele românești: „Lupul cel năzdrăvan și Făt Frumos”.

CUM PUTEM REGĂSI ACEST FIR FOLCLORIC ÎN DESIGNUL EFECTIV AL MODELULUI LOOP?
Ceasul ascunde semnificații esențiale, sensibile. Comparația și alăturarea feminin - masculin e învăluită de mister și în același timp firească. Este o trecere fină de la tradiția populară la operele lui Brâncuși, care ies din cadrul istoric și depășesc timpul. Am fost inspirați de expresivitatea domnișoarei Pogany, care emană o simplitate complexă. Există superstiții licantropice (din greacă: om + lup) locale despre vârcolaci, echivalentul lui Warewolf, la popoarele germanice și loup-garou la cele franceze, cât și cinstea unor zile din an numite „zilele lupului” sau „lupinii”, care consfințesc tradiții similar „lupercaliilor” la alte popoare vechi europene.

BOMBERG
Bomberg creaază unele dintre cele mai ieșite din tipare modele de ceasuri elvețiene și a reușit cu succes să îmbine tradiția ceasornicăriei cu spiritul aparte și individualist al pasionaților, ceea ce îl face unul dintre cele mai remarcate în lume în acest moment.

ȘEZI
Șezi te îndeamnă și te oprește, te ține în echilibru. Octavia și Lucian, arhitecți după facultate, artiști înainte, sculptori în timp, tâmplari din întâmplare, au pus bazele brandului Șezi în anul 2014. De atunci, ei studiază fondul stilistic autohton pentru a pătrunde în limbajul universal al simbolurilor. În anul Centenarului, cei doi arhitecți au pătruns în lumea iubitorilor de ceasuri, contribuind la povestea TISSOT ROMÂNIA 1918-2018. Timpul, tradiția și istoria au fost unite într-un ceas ediție limitată, iar hora, dansul românilor, este reprezentat printr-un simbol solar.

ALBINI PRASSA
Companie cu capital elvețian, Albini Prassa și-a început activitatea în România, în 2004, ca distribuitor de ceasuri elvețiene. Portofoliul s-a concentrat în special asupra mărcilor premium, a accesoriilor de lux și a bijuteriilor. În tot acest timp, Albini Prassa și-a aprofundat cunoștințele legate de piața românească și s-a specializat în promovarea și consolidarea imaginii de marcă a partenerilor internaționali reprezentați. În prezent, portofoliul companiei cuprinde mărci consacrate precum și produse avangardiste al căror succes se bazează pe un design inovator.

SPECIFICAȚII TEHNICE
Movement - Quartz, chronograph
Case - 45mm, stainless steel black PVD
Crown/Pusher - Stainless steel black PVD, screwed-down
Glass - Sapphire with anti-reflective coating
Dial - LOOP original Romanian design painting applied luminous index
Hands - Brass with galvanic treatment & colored painting, luminous
Strap - Black leather, blue stitches.
Pin Buckle - Stainless steel black PVD
Chain & Medallion - Chain & medallion included
Water resistance - 100m
International warranty - 2 years
Swiss Made


Press Release

Specifications