Sezonul 2025 al BCR Sport Arena Streetball s-a încheiat spectaculos la București, marcând cel mai bun an din istoria de 20 de ani a competiției. Tissot, prin partenerul său oficial în România, Albini Prassa, a fost din nou alături de organizatori, continuând un parteneriat început în 2018 și devenit deja tradiție în sprijinul sportului românesc și al comunităților urbane.
Finala a fost animată de un moment inedit: rugbiștii și hocheiștii de la Sportul Studențesc, echipe susținute de Tissot prin Albini Prassa, au fost provocați să iasă din zona lor de confort și să se înfrunte într-un meci demonstrativ de baschet 3x3. „Rugbyștii și hocheiștii de la Sportul Studențesc au fost la rândul provocați de către Tissot prin Albini Prassa să joace baschet la BCR Sport Arena Streetball. Ei au primit un sprijin important pe teren de la două reprezentante ale echipei de baschet 3x3 Rapid București, jucătoarea Alexandra Bobar și antrenoarea Seda Erdogan. Hocheiștii au avut câștig de cauză în cele din urmă, scor 5-4, iar la final au adus și crosele și pucurile pe terenul de baschet.”
Acest moment simbolic a reunit, sub umbrela Tissot și Albini Prassa, trei sporturi și aceleași valori: precizie, spirit de echipă și pasiune pentru performanță. A fost o celebrare a diversității și a unității prin sport, într-un sezon în care peste 10.000 de participanți au făcut mișcare în cadrul a șase evenimente desfășurate în patru orașe, cu o audiență totală de 65.000 de persoane și peste 13,9 milioane de vizualizări video.
Tissot și Albini Prassa rămân fideli misiunii lor de a susține sportul autentic și de a încuraja performanța în toate formele sale — de la terenul de baschet, la patinoar sau terenul de rugby — confirmând, încă o dată, că timpul petrecut în mișcare este timpul cel mai bine trăit.

- Choosing a selection results in a full page refresh.
x